Despre scuze și ”Îmi pare rău!”

Imi pare rau!

Sursa foto: pixabey

E destul de dificil să ne cerem scuze, chiar și atunci când ne dăm seama că, într-adevăr, acestea sunt necesare și ajungem la concluzia că așa e corect să procedăm. Însă e mult mai dificil să facem acest lucru când ne confruntăm cu critica pe care n-am văzut-o venind spre noi și despre care credem că nu e corectă. Unele critici pe care le primim sunt cauzate, mai degrabă, de reactivitatea celeilalte persoane, decât despre comportamentul nostru neadecvat.

E bine de știut faptul că oamenii sunt tentați să ne critice din aceleași motive pentru care noi suntem înclinați să îi criticăm. Se simt prost față de ei inșiși și, în mod reflex, încep să îi judece pe alții sau să le aducă afronturi. Sau se poate să îi deranjeze la noi suficient de mult o trăsătură de personalitate sau un comportament încât să simtă nevoia de a vorbi despre ea, altminteri acesta afecta relația dintre noi într-un mod fundamental. Se prea poate întâmpla să simtă, cu destulă acuratețe, că relația nu poate merge înainte dacă nu ne reconsiderăm comportamentul și nu ne cerem scuze pentru el.

Este incredibil de greu să stăm pe scaunul acuzatului și să ne temperăm defensiva atunci când suntem ținta unor critici pe care le simțim exagerate sau de-a dreptul nemeritate.


Ce putem învața din asta:

Putem învăța să ascultăm într-o manieră diferită, să punem întrebări de clarificare, să cerem iertare pentru partea cu care suntem de acord că e din vina noastră și să explicăm în ce fel putem acționa diferit pe viitor.


O scuză autentică poate fi profund vindecătoare, în timp ce eșecul de a asculta cu urechile larg deschise și de a cere iertare poate duce uneori la distrugerea acelei relații.

Modalitățile de a cere scuze sunt realizate în funcție de gradul de intensitate, implicare și apropiere dintre persoane și de cât de mult își doresc să păstreze relația.

Cel mai simplu ”Îmi pare rău” se potrivește atunci când nu e vina nimănui din relație – ”Îmi pare rău că trebuie să treci prin acest calvar”, ”Îmi pare rău că am întârziat din cauza acelui blocaj în trafic”.

Mult mai dificil este să spui un Îmi pare rău” atunci când ai făcut ceva ce necesită iertare și când ne regretăm comportamentul. Sunt persoane bine intenționate care și-ar dori să se scuze și nu știu cum să o facă, ori s-au scuzat deja, iar cealaltă parte continuă să fie supărată și nu înțeleg de ce.

 

Iată 5 moduri în care o scuză bună poate deveni eșuată:

 

  1. O scuză autentică face diferența atunci când e spusă din inimă. O scuză urmată deDardistruge orice urmă de onestitate.

Dar” semnalează apariția unei justificări sau anulează mesajul inițial. Nici nu mai contează că ceea ce a fost spus înainte lui ”Dar” era adevărat, deoarece explicația face scuza să pară falsă.

 

  1. Îmi pare rău că (te) simți așa” este o altă pseudo-scuză frecvent întâlnită.

O scuză autentică rămâne focalizată asupra demersului tău, nu asupra reacției celeilalte persoane. Una dintre cele mai comune căi prin care ne putem feri de asumarea responsabilității este să ne scuzăm mai degrabă pentru sentimentele celeilalte persoane decât pentru un anumit comportament propriu.

Îmi pare rău că te-ai simțit atât de stânjenit când ți-am corectat povestea la petrecere” – nu înseamnă să ceri iertare. Nu există nici o asumare a responsabilității aici.

Se prea poate să te ridici în proprii ochi deoarece ai avut o asemenea prestație morală (te-ai scuzat), deși în realitate i-ai pasat responsabilitatea interlocutorului tău. Mesajul pe care îl transmiți de fapt este: ”Îmi pare rău că ai reacționat exagerat la comentariile mele perfect rezonabile”.

Poți încerca astfel: ”Îmi pare rău că ți-am corectat relatarea la petrecere. Am înțeles și nu am să mai fac asta pe viitor.”

 

  1. Feriți-vă deDacă.

Fiți vigilenți când auziți scuze care sună astfel: ”Îmi pare rău dacă am fost insensibil”, ”Regret dacă ai considerat o ofensă ceea ce am spus eu”.

Aproape orice scuză care începe cu ”Îmi pare rău dacă...” este o non-scuză și poate părea și condescendentă.

Încercați mai bine: ”Comentariul pe care l-am făcut a fost ofensator. Îmi pare rău că am fost insensibil și vreau să știi că nu se va mai întâmpla.”

 

  1. Scuza care mistifică.

Îmi pare rău că ceea ce ți-am spus te-a făcut să te superi atât de mult.” – Este tipul de scuză care apare foarte des în sistemele familiale caracterizate de anxietate. Cu cât e mai mare anxietatea într-un sistem, cu atât mai mult indivizii sunt făcuți responsabili pentru sentimentele și comportamentele altor persoane.

De exemplu: „Cere-i iertare tatălui tău pentru durerea de cap pe care i-ai provocat-o„ în loc să fi fost atenționați pentru comportamentul propriu ”Cere-i iertare tatălui tău fiindcă nu ai vrut să dai muzica mai încet, deși știai că îl doare capul”.

Sau ”Uite ce ai făcut, e din cauza ta!

Sau ”Iarta-mă iute, și fă-o chiar acum!” E natural să vrem iertarea, dar dacă impunem iertarea, putem submina scuza făcându-l pe interlocutor să se simtă împins de la spate ca și cum el ar fi în culpă. Adesea, scuzele au nevoie de un timp și un spațiu al lor pentru a-și face efectul.

 

  1. Scuza intruzivă.

Nu există nimic ce ai putea spune cuiva pentru a te scuza față de cineva și a salva relația, dacă acea persoană nu dorește să mai țină legătura cu tine. Indiferent cât de mult ai insista, răspunsul va fi negativ, astfel că exprimă-ți partea de scuze și acceptă că celălalt nu e obligat să îți accepte scuzele dacă nu dorește să o facă.


Angajamentul de a asculta poziția interlocutorului nu înseamnă să stăm muți, în vreme ce celălalt e nepoliticos ori depășește măsura. E foarte important să avem limite, mai ales când e cazul să nu tolerăm lipsa de omenie.

Să fim buni ascultători înseamnă și să spunem când nu putem să ascultăm așa cum își dorește cealaltă persoană. Adică să știm când să spunem ”nu acum” sau ”nu în acest fel”.

Când tolerăm lipsa de respect, în orice fel de relație, și asta devine ceva obișnuit mai degrabă decât ceva rarisim, ne erodăm propria stimă de sine și o diminuăm și pe cea a celeilalte persoane, omițând să îi cerem să se poarte mai bine.


Să fim bine cu noi înșine!

Cu prețuire,

Ramona Antonie

Psiholog psihoterapeut specializat în psihoterapie sistemică de cuplu, familie și copil

 

Resursă: Lerner, H., (2017) – De ce nu vrem iertarea? Cum să vindeci marile trădări și micile supărări

Comments are closed.