Nefericirea și furia ca instrumente de control ale părinților

Când suferi, oamenii care te iubesc se simt vinovați. Când oamenii care te iubesc sunt cei responsabili de faptul că tu suferi, se simt deosebit de vinovați.

Furia ține de control. Obiectivul mâniei este de a face pe cineva să se simt prost, să se simtă vinovat când nu face ceva cum îi ceri tu. Astfel, orice mod de a face pe cineva să se simtă inconfortabil poate deveni un instrument al furiei și al controlului.

Un mod facil de a-i face pe cei dragi, inclusiv pe copii, să se simtă vinovați, inadecvați, este acela de a le demonstra că ne-au rănit prin comportamentul și atitudinea lor, că ei ar fi responsabili de acest lucru.

Nemulțumire, furie

sursa: pixabey

A suferi și a te purta ca și cum ai suferi sunt moduri de a te înfuria, de a încerca să îi controlezi pe cei care te iubesc.

Este un lucru firesc și normal să îi spunem unei persoane dragi când ne face să suferim: ”Oprește-te, mă doare!” Ne bazăm pe faptul că acelei persoane îi pasă de noi și se va opri dacă noi îi comunicăm care este efectul acțiunilor sale. Acest exemplu nu este control, ci este un mod de a spune, de a comunica celuilalt că nu ne simțim bine atunci când observăm anumite acțiuni și comportamente.

Știm cu toții că copiii își iubesc enorm de mult părinții, așa cum cei mai mulți părinții îi iubesc pe ei, și unii și ceilalți doresc ca nimic rău să se întâmple și oferă ajutor și sprijin pentru ca fiecare să fie fericit și mulțumit.

Pentru că copiilor le pasă atât de mult de binele părinților, ei suferă foarte mult atunci când aceștia sunt nefericiți sau supărați. Tot ce vor ei e ca părinții să fie fericiți și mulțumiți, de aceea le fac pe plac acestora.

Astfel că:

  1. pentru un părinte supărarea poate deveni, cu ușurință, un instrument de control asupra copiilor;
  2. tendința părintelui de a se supăra pe orice comportament considerat inadecvat al copilului poate deveni o profesiune de credința pentru adult.

Unii părinți consideră că este foarte important să corecteze orice comportament greșit, iar atunci când copilul nu face cum dorește părintele, acesta se supără. Acest mod de comportament funcționează foarte bine în perioada copilăriei mici, însă pe măsură ce copilul va crește el se va obișnui cu ideea că ori de câte ori va face ceva greșit, părintele se va supăra.

Părintele care va continua astfel nu își va mai putea controla copilul la fel de mult prin supărare sau nefericire, chiar dacă tânărul va continua să se simtă vinovat, el va învăța în timp să continue să se comporte așa cum își dorește, în ciuda sentimentului de vinovăție pe care îl resimte în relație cu părintele său.

Așa, încet, încet, apare distanțarea emoțională dintre părinte și copil.

Este necesară o schimbare în interiorul nostru pentru a ne putea schimba în bine copii.

sursa: pixabey

Dacă vei alege să fii fericit și mulțumit, vei face cel mai grozav lucru pentru copiii tăi și pentru tine.

Pe ei îi eliberezi de povara responsabilității pentru nefericirea ta, iar pe tine te eliberezi de povara suferinței care avea rolul de a-ți pedepsi copiii.

Folosirea nefericirii proprii sau a supărării pentru a-ți controla copii este o atitudine la care este important să renunți.

Exersează diferențierea între comunicarea suferinței și nefericirea ca metodă de a-i controla pe alții. Examinează-ți propria suferință și nefericire ca părinte analizând ca și indicator acel sentiment de vinovăție pe care ți-ai dori să îl induci în sufletul copilului tău:

1 Ai simțit că vrei să îți faci copilul să sufere? Dacă nu asculți ce îți spun eu, ai putea avea un accident așa cum a avut acel prieten al tău, vrei să mori? Eu ce aș face atunci? Spune mama plângând pînă și copilul ajunge să plângă la rându-i cu disperare, teamă și regret.

2 Să nu mai faci asta niciodată! Dacă ție ți s-ar întâmpla ceva, aș înnebuni de durere! Spune mama, scuturându-l de mână, unui copil care a alergat pe o stradă unde circulă mai multe mașini.

3 Am făcut atâtea sacrificii pentru tine și tu nu vrei să asculți, tu nu vrei să fii un copil bun. O să ajungi rău dacă nu faci cum îți spun eu! Spune părintele cu ton ridicat copilului care a încălcat o regulă impusă.

Momentul când vrei ca copilul tău să sufere este semnalul că folosești nefericirea ca instrument de control,  în loc să fie mijloc de comunicare.

Pedepsindu-ți copiii cu teama și nefericirea ta referitoare la direcția pe care au apucat-o, alegi să-ți lași nefericirea să îi influențeze, astfel încât fie vor deveni ”cuminți”, fie își vor afirma propria autonomie, devenind persoana rea care preconizezi că vor deveni.

Poți influența comportamentele copiilor tăi dacă ești o persoană care se așteaptă la ce e mai bun din partea lor. Asta nu înseamnă să ignori comportamentele inacceptabile pe care un copil le poate avea, ci să nu încerci să îți transformi copilul în ținta furiei tale. Ocupă-te de problemele care apar ca și probleme de sine stătătoare, nu ca fiind parte din copilul tău.

A deveni o persoană rea așa cum anticipează părinții, profesorii, vecinii este uneori mai atractiv pentru un copil decât ai crede. A deveni o persoană înseamnă a deveni o individualitate distinctă și recognoscibilă. Acesta este obiectivul principal al maturizării și al trăirii propriei vieți.

Treaba ta ca părinte este să te aștepți la schimbare în viața copilului, să îi arați încredere chiar și atunci când are comportamente diferite de așteptările tale, nu să îi comunici îngrijorările tale, să îi ”tai aripile” și să induci credința că ceea ce crezi tu e cel mai bine sau potrivit pentru el.

Când copiii tăi se poartă inadecvat, poți adopta una din urmatoarele două atitudini date ca exemplu:

1 Asta înseamnă că deja sunt pe calea pierzaniei, deci trebuie să le spun că mă tem și că sufăr văzându-i încotro au apucat-o.

Sau

2 Eu cred că vor deveni niște oameni buni, așa că trebuie să le amintesc că sunt convins că vor găsi în cele din urmă calea cea dreaptă, indiferent de comportamentelor lor nepotrivite.

                                Tu ce abordare alegi să ai?

 

Articol creat de: Ramona Antonie, Psiholog psihoterapeut
Programări: 0726 955 853

Sursă: Semelroth, C., (2018) – Când părinții se enervează, Editura Trei, București

Comments are closed.