Tristețea și furia

Povestind despre emoții prin metafore
Povestea Tristețea și furia, este bazată pe o istorie de inspirație spaniolă și adaptată după Jorge Bucay în cartea sa, Calea lacrimilor, și începe astfel:
La un lac magic, au venit odată să se îmbăieze, ținându-și de urât una alteia, tristețea și furia.
Au ajuns împreună la apă, și-au scos hainele și au intrat să se scalde.
Furia, grăbită ca întotdeauna, îngrijorată fără să știe de ce, s-a îmbăiat repede și a ieșit din lac. Dar cum furia este aproape întotdeauna oarbă, și-a pus primele haine pe care le-a găsit, care nu erau ale ei, ci ale tristeții.
Îmbrăcată în hainele tristeții, furia a plecat ca și când nimic nu s-a întâmplat.
Tristețea, liniștită și senină, a luat-o încetișor, ca și cum nu ar fi avut nici o grabă, pentru că nici nu are vreodată, îmbăindu-se pe îndelete, iar când a terminat, poate plictisită de apă, a ieșit și și-a dat seama că îi dispăruseră hainele.
Dacă e ceva ce nu-i place tristeții, este să fie goală, așa că, pentru a se acoperi, și-a pus singurele haine la îndemână, cele ale furiei. Și îmbrăcată astfel în furie, și-a continuat drumul.
Se spune că atunci când vezi pe cineva furios, crud, nemilos și orb de furie, pare supărat, dar dacă privești cu atenție, îți dai seama că furia este o deghizare și că în spatele acesteia se ascunde tristețea.
Un alt autor, bine cunoscut prin cercetările sale din domeniul psihoterapiei centrate pe emotii, Leslie Greenberg, spune așa:
Atunci când întâlnești furia manifestată la o persoană, întrebă-te unde este tristețea, iar atunci când observi prea multă tristețe în privirea și comportamentul unei persoane, întrebă-te unde este ascunsă furia.
Resursa bibiografica: Calea Lacrimilor Cum să faci față despărțirilor și doliului, Goerge Bucay, Ed. Introspectiv, 2018
Articol creat de: Ramona Antonie, Psiholog psihoterapeut
Programari: 0726 955 853