Legături semnificative
Uneori, ca adulți, descoperim că ducem în spate un bagaj emoțional extrem de greu.
Acest bagaj emoțional cuprinde tot felul de lucruri care poate că nu ne aparțin cu adevărat nouă, dar pe care, de-a lungul anilor, am avut obiceiul de a-l căra cu noi – suferința părinților noștri, așteptările lor, dezamăgirile lor, secretele lor, mânia lor, rănile lor.
Uneori, chiar gândul de a lăsa jos această greutate ne poate umple atât de tare de sentimente de neputință și vinovăție, încât devenim paralizați emoțional, incapabili să reacționăm.
Credem că dacă vom pune jos povara, vom fi un ”copil rău și nerecunoscător”.
Cum oare am putea face asta?
Atunci când, în cele din urmă, încercăm să o dăm jos de pe umerii noștri, atunci când încercăm să abandonăm rolul care ne-a fost impus cu mult timp în urmă și pe care l-am jucat, în primul rând, prin puterea obișnuinței, din vinovăție și frică, atunci când refuzăm să mai jucăm după vechile reguli emoționale, nerostite, ale familiei, atunci reacția de rezistență a celorlalți din familie poate fi foarte puternică și greu de gestionat.
Renunțarea la vechile și confortabilele tipare familiale ale relaționării și abordarea unei mari independențe emoționale, poate fi văzută ca o trădare majoră.
S-ar putea să întâlnim o rezistență majoră și multe critici.
De aceea, crearea de noi modele emoționale în viața noastră necesită un curaj mare și multă perseverență în deciziile luate.
Adevărul este că niciodată nu este prea târziu, și nici nu suntem prea bătrâni, ca să punem povara jos și să încercăm să creăm noi tipare de relaționare care să fie mai adecvate și mai echilibrate pentru noi înșine.
Acest proces, care poate fi de durată, ne poate ajuta să vedem cu o mai mare claritate tiparele și așteptările tacite pe care le avem sau le previzionăm către proprii noștri copii prezenți sau plănuiți.
Avem capacitatea de a ne elibera, atât pe noi cât și pe copiii noștri, de unele dintre aceste poveri emoționale inutile. Cu răbdare și încredere, oricine poate deveni mai autentic, mai aproape de cine este el ca persoană unică, specială și diferită de ceilalți.
Drept urmare, atunci când ne pregătim să devenim părinți să ne întrebăm din când în când dacă copiii noștri sunt aici pentru a ne satisface nevoile noastre sau lucrurile ar trebuie să fie invers.
Acest lucru înseamnă să ținem cont de nevoile distincte ale copiilor noștri, așa cum este important să ținem cont și de propriile noastre nevoi de adulți, dincolo de rolul de părinte și sprijin important pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Cu cât avem o conștientizare mai profundă a propriilor noastre nevoi, cu cât învățăm să o comunicăm mai eficient, cu atât e mai propice în a avea o relație sănătoasă cu proprii noștri copiii, cu partenerii noștri, cu alte persoane cu care dezvoltăm relații semnificative.
Să fim bine cu noi înșine și să ne permitem să ne creștem zi de zi!
Cu prețuire,
Ramona Antonie,
Psiholog psihoterapeut specializat in psihoterapie de cuplu, familie si copil
Sursa citata: M&J Kabat-Zinn, Mindfulness pentru părinți, Când fiecare zi este o binecuvântare, Ed. Herald, 2018
Întrebări de reflecție:
Ce așteptau părinții voștri de la voi?
Care a fost responsabilitatea voastră emoțională în cadrul familiei voastre?
În ce fel erau orientați părinții voștri din punct de vedere al modului în care vă educau? cu autoritate, cu blândețe, cu ”merge și așa”, cu neglijare?
Ce nevoi de bază vă erau îndeplinite și în ce mod?
Cât de mult vi se permitea să acționați într-un mod diferit de al lor?
Cine era în familie cel care era responsabil de calitatea relațiilor?
Cine trebuia să facă lucrurile ca să fie mai bine, ca să fie liniște?
Cine a hrănit pe cine?
Ia-ți timp și află cine ești tu și ce bagaj emoțional ai primit de-a lungul timpului și fă-o cu blândețe față de tine și cei dragi ție.
Articol creat de: Ramona Antonie, Psiholog psihoterapeut
Programari: 0726 955 853